Ultima zbatere a comunismului în Moldova

Adolf Hitler spunea în nenumărate rînduri că puterea fără spirit este sortită eşecului. Avînd doar nişte cunoştinţe elementare despre istoria universală, putem să ne dăm bine seama ce fel de spirit a stat la baza nazismului, maoismului şi nu în ultimul rînd, a comunismului. A fost spiritul răului sec. XX întrupat în aceste ideologii diabolice, şi de fapt,  răul pulsează de-a lungul vremurilor în diferite forme de creaţie satanică. Şi de toate relele acestor manifestări ideologice în majoritatea cazurilor nu este învinovăţit omul ca persoană, ci acest spirit care ia controlul conştinţelor şi acţiunilor umane.  Nici pînă acum nu pot să uit marea bucurie în inima şi pe faţa acelora care la începutul anilor ’90 creadeau că s-a zis cu comuniştii în noua ţărişoară Republica Moldova şi că această ideologie politică şi economică va fi lăsată doar discuţiilor cercurilor ştiinţifice. În august 1991 acest partid şi această denumire de „comunist” care amintea de minciună, persecuţie, nedreptate, atrocitate, dictatură, a fost scos în afara legii şi interzis de a întreprinde vreo careva acţiune politică. Însă puterea comunismului, care domina prin spiritul său conştiinţa multor cetăţeni ai Republicii Moldova, nicidecum nu a fost posibil de lichidat printr-o simplă interzicere statală de a mai funcţiona. Astfel, ea îşi recapătă legalitatea de a activa ca şi partid politic prin reînregistrarea sa în 1993, membrii cărora erau în majoritate din fosta nomenclatură comunistă sovetică, care în cîţiva ani a început o ascensiune politică destul de impunătoare.  Obţinerea majorităţii absolute în alegerile parlamentare din 2001 s-a datorat în mare parte folosirii minciunii în propaganda electorală, mijloc politic comunist tradiţional, precum şi spiritului comunist care controla încă mentalitatea unei bune părţi a populaţiei. Aceşti oameni dominaţi de o asemenea mentalitate creadeau că fericirea poate să aibă loc numai cu o asemenea guvernare care emana nostalgia spiritului comunist ce dicta odată comportamentul întregii societăţi.  De-a lungul istoriei, putem vedea într-un mod evident că chiar dacă răul îşi schimbă forma de manifestare, legea este că binele permanent biruie răul oricît nu ar costa, sau oricît de mare nu ar fi el. Astfel, o dată cu începerea noii perioade comuniste în Moldova, minciuna şi acest spirit al răului au început să fie divulgate poporului. Populaţia tot mai mult şi mai mult este încredinţată că spiritul comunismului nicidecum nu este dătător de fericire şi soluţii la problemele social-economice. Ba mai mult, în majoritatea cazurilor, neo-comuniştii au încercat şi încearcă să trăiască şi să adere la aceeaşi religie şi spirit cu care trăiau în uniunea sovetică, care nu este deloc potrivită cu democraţia spre care aspiră naţiunile civilizate. Tot încearcă să ţină sărbătorile vechi ale ritualurilor comuniste, să-şi pomenească „sfinţii” săi care au fost părinţii comunismului, iau decizii bazate pe ideologie comunistă, sunt mai mult preocupaţi de denumirea limbii şi a istoriei statului, decît alte probleme vitale (chiar dacă că demult este clar că vorbim limba română). Nu mai vorbesc de diplomaţie şi politică externă, făcându-şi duşmani atît pe ruşi, cît şi pe români, cei care promovează cel mai mult interesele Republicii Moldova în conducerea Uniunii Europene. Partidul Comunist din Republica Moldova care se află la conducere deja de două ori nu şi-a împlinit nici pe departe promisiunile electorale în faţa alegătorilor. Nici reducerea preţurilor la produsele alimentare, nici conveţuirea frăţească şi de aur cu Rusia, nici soluţionarea conflictului transnistrean, nici schimbări radicale pozitive în eradicarea sărăciei, nici exodul în masă a populaţiei peste hotare, nici dezvoltarea unei infrastructuri durabile la nivel de ţară, ş.a. Astfel, barometrul acestui eşec al comuniştilor şi al spiritului său a constituit alegerile locale din iunie 2007, în rezultatul cărora controlul puterii  majorităţii centrelor raionale şi al localităţilor este deja în mîna partidelor de opoziţie, în special al capitalei Republicii Moldova, Municipiul Chişinău. Acest fapt a alarmat nespus de mult situaţia comuniştilor din ultima vreme, fiind determinat la nişte acţiuni lipsite de comentarii şi foarte imature, caracteristice spiritului comunist. Ca şi exemple ar servi declaraţii foarte inamicale şi duşmănoase la adresa oricărui partid din Republica Moldova, chiar la adresa acelor partide cu care Partidul Comunist a fost într-o anumită cooperare, este vorba despre declaraţiile liderului comuniştilor, Preşedintele ţării, Vladimir Voronin. De asemenea, învinuirea multor preoţi de nereuşita alegerilor locale, că chipurile comuniştii au promovat foarte mult biserica ortodoxă şi au ajutat la construirea mai multor mănăstiri, pe când aceştia nu şi-au făcut treaba. Declaraţia vicleană, făţarnică şi propagandistă a lui Vladimir Voronin că anume Isus Hristos a fost primul comunist, expresie care poate fi numită o hulă la adresa divinităţii şi naturii Fiului lui Dumnezeu Isus Hristos şi o demagogie. Însă în ultima vreme, comuniştii întreprind acţiuni care sunt pe de-a dreptul copilăreşti, ceea ce este caracteristic simptomelor ultimelor semne de viaţă a acestui spirit, care deţine controlul în societatea noastră, este vorba despre mutarea inexplicabilă a pomului de Crăciun din Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a învinui Primarul General al Municipiului Chişinău de incapacitate politică. De asemenea, învinuirea României de amestec în treburile interne ale Republicii Moldova, şi declararea persoanei non grata a doi diplomaţi români, face parte din acest set de simptome de finalitate a puterii.  Însă, cert este faptul că prin  asemenea acţiuni nu prea poţi schimba situaţia, încît comuniştii au fost nevoiţi recent să-şi schimbe radical viziunea şi platforma electorală pentru a avea careva şanse de a izbuti la alegerile generale din 2009. Astfel, dacă fosta platformă electorală avea nişte inspiraţii din ideologia comunistă veche, posedată de nişte nostalgii propuse, comuniştii sunt nevoiţi să recunoască importanţa integrării europene, precum şi acceptarea valorilor şi a modelului european de dezvoltare social-democratic. La moment, comuniştii sunt puşi în situaţia comuniştilor din anii ’80, cînd fiindu-le ameninţată existenţa au acceptat orice valoare democratică şi europeană, ca inspiraţie de la eurocomunistul italian Enrico Berlinguer. Însă, acest fapt nicidecum nu a putut să salveze situaţia de supravieţuire a Partidului Comunist sovetic, din cauza că aceste valori erau străine de acest spirit al comunismului şi incompatibil de a funcţiona cu o asemenea nomenclatură sau elită politică. Exact în aceeaşi situaţie s-a pomenit Partidul Comunist din Republica Moldova, cînd a acceptat orice valoare europeană şi a schimbat totalmente platforma şi programa electorală, lăsând doar denumirea de „comunist”, pe motiv că oamenii aleg denumiri şi  nu partide. Însă aceasta poate că ar fi foarte periculos, fiindcă în dezamăgirea oamenilor din Republica Moldova a ramas mai mult sintagma de „comunist”, decît noile declaraţii şi platforme electorale făţarnice ale Partidului Comunist.  Bazându-ne pe aceste realităţi putem zice cu mare probabilitate că Partidul Comunist la următoarele alegeri electorale din 2009 nu va mai deţine puterea majoritară, menţinându-şi doar prezenţa în Parlamentul Republicii Moldova ca şi partid de opoziţie.   Igor Prisac 

Sunt îngerii şi Satana o realitate?

Intervievat: Parintele Octavian Moşin

Interlocutor: Deliu Ludmila

D.L. Deja este cunoscut faptul că duhurile rele sunt îngerii răi, Satana cu slujotorii lui şi duhurile bune sunt îngerii care noi ni-i imaginăm în haine albe cu aripi care ne apără. Care este originea îngerilor buni şi celor răi?

P.O. Faptul că există două dimesiuni, aceasta a constituit totdeauna o realitate a existenţei, o realitate a universului. A existat dintotdeauna partea pozitivă, benefică, fortificatoare şi a existat şi partea malefică, distrugătoare. Biblia prezintă foarte bine lumea văzută şi nevăzută. Spre regret, în lumea contemporană nu se simte un progres duhovnicesc, din contra merge în regres. Pe lângă faptul că suntem creaţi după “chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” avem în noi o părticică din dumnezeire, deci suflet nemuritor. Biblia spune că Dumnezeu este Duh, de aceea şi noi avem o părticică de duh în noi care este veşnică. În viaţa noastră întotdeauna a fost o luptă între bine şi rău, iar câmpul de luptă fiind tocmai sufletul nostru.

D.L. Biblia spune că Dumnezeu este creatorul lumii, a creat El ingerii buni şi răi?

Atât lumea văzută, cât şi cea nevăzută a fost creată de către Dumnezeu şi El foarte bine prezintă locul, timpul şi menirea creaţiei. Totodată, vedem primele realizări, dar şi primele ratări ale creaţie, atunci când creatura se vrea a fi Dumnezeu. Lucifer era primul între îngeri, cel mai luminos şi frumos, dar a căzut din slavă în urma neascultării şi mândriei. Prin faptul că a vrut să fie asemenea lui Dumenezeu, el a fost coborât în adâncurile pământului. El a devenit Satana din cauza că nu a menţinut legătura cu Creatorul, nu s-a mulţumit cu acea slavă care i-a dat-o Dumnezeu, astfel a căzut mai jos decât era. El este cel care nu dă slavă lui Dumnezeu, ci îi este duşman Lui şi oamenilor. În al doilea rând omul, Adam şi Eva au fost aşezaţi de către Dumnezeu în grădina Edenului. Ei aveau o perfecţiune deosebită şi Dumnezeu le-a dat o singură poruncă, care ei au încălcat-o din dorinţă de a cunoaşte mai mult, de a fi asemenea Domnului.

D.L. Ce rol au îngerii în viaţa oamenilor?

P.O. În primul rând, îngerii sunt acei care vestesc, cei care transmit mesajul şi voia lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp fiecare din noi primeşte un înger păzitor la naşterea sa. Îngerul păzitor este însoţitorul nostru în lupta spirituală dintre bine şi rău.

D.L. Noi, oamenii, deseori spunem că în urechile noastre sună două voci: una care ne spune să facem bine, alta care ne spune să facem rău. Puteţi să ne explicaţi acest lucru?

P.O. Diavolul este cel care împiedică orice efort spiritual, deoarece el ar vrea ca fiecare să se dea în stăpânirea sa. De asemena este forţa bună, care opune rezistenţă împotriva dorinţei lui Satan, ca ea să nu fie realizată. Cu cât mai mult depui efort, cu atât mai mult lupta aceasa devine mai aprigă şi prin aceasta înţelegem că viaţa duhovnicească nu este uşoară.

Totodată, sunt oameni care sunt posedaţi de duhurile rele şi care îi slujesc lui Satan, bunăoară cei care se ocupă cu ocultismul, vrăjitoria. Ghicitorii sunt cei care încercă să prevestească cu puterea celui rău.

D.L. Poate omul să fie biruitor asupra Satanei şi slujitorilor lui?

P.O. Unica noastră armă este credinţa în Dumnezeu. Este nevoie ca viaţa nostră să fie trăită în duh şi în adevăr, în duhul evlavie, bunătăţii, şi-n Duhul lui Dumnezeu. Cel care are Duhul lui Dumnezeu nu poate face rău. Totuşi Dumnezeu permite răul, adică permite ispita în lume, pentru ca noi, oamenii, să devenim mai tari în credinţă. Nu poţi deveni bun sportiv fără efort şi antrenament, după cum nu poţi deveni bun creştin fără efort spiritual, fără rugăciune şi încercări care te întăresc în credinţă.

D.L. Aţi spus că Dumnezeu permite ispita, are Dumnezeu putere asupra Satanei, îl limitează El în anumite acţiuni?

P.O. Domnul permite ispita atâta cât noi o putem duce. Iov din Sfânta Scriptură a fost ispitit până a pierdut totul din jurul său, dar nu a cârtit şi apoi i s-a întors însutit. Importantă este dorinţa noastră de a rezista ispitei care ne poate duce la păcat, dar întotdeauna să fim învingători.

D.L. Satana sau îngerii lui Dumnezeu vin să ne comunice un mesaj. Am auzit odată un caz când a venit un înger la un om şi i-a spusn să se sinucidă. Apoi cineva a interpretat acest caz şi mi-a spus că nu ar putea îngerul lui Dumnezeu să aducă un astfel de mesaj şi chiar însăşi Biblia vorbeşte că Satana se poate preface într-un înger de lumină, ca să amăgească oamenii. Cum putem noi creştinii să recunoaştem dacă mesajul primit de la un înger este de la Dumnezeu dar nu de la Satan?

P.O. Printr-o rugăciune sinceră adresată lui Dumnezeu noi putem primi acea înştiinţare dacă descoperirea primită este divină sau diavolească. Revelaţia care vine de la Dumnezeu este spre o creştere spirituală, iar dacă este spre slavă deşartă, spre pierzarea sufletului, atunci nu poate fi de la Cel de sus.

D.L.În periada Sărbătorilor de Paşti cu toţii privim filmul “Viaţa lui Iisus” şi o secvenţă din film arată cum Satana a încercat să-L ispitească pe Iisus ca să-L facă să renunţe la planul Lui de a salva omenirea de păcat. A pregătit Dumnezeu un plan anumit şi pentru om, ca exemplu să-I dea slavă, să asculte, să-I slujească lui Dumnezeu, dar Satana doreşte să ne ispitească ca noi să nu împlinim planul lui Dumnezeu?

P.O. Da, Bunul Dumnezeu are cu fiecare din noi planul său, iar satana este acel care pune piedici permanent. În acelaşi timp însăşi noi nu suntem privaţi de voinţa de a alege binele sau răul, adică Dumnezeu nu intervine în libertatea noastră.

D.L. Ce este important să facă un creştin ca să nu ajungă să fie condus de Satana sau influenţat de el?

P.O. Să aleagă să-L slujească pe Dumnezeu, să nu asculte de forţa rălui?

D.L. Este evident că în ţară se face mult rău, corupţie, omoruri, invidie, certuri, în acelaţi timp oamenii doresc să fie bine. Din aceasta putem conclude că mai mult domină puterea răului decât puterea binelui. Cum am putea schimba situaţia aceasta?

P.O. Noi trebuie să favorizăm creşterea sănătoasă lăuntrică, dar cu părere de rău aceasta nu s-a început. Fiecare avem sădit în noi credinţa, dar ea trebuie să fie crescută, însă dacă nu este crescută generaţia în frica Domnului atunci noi culegem roadele pe care le avem: oameni înstrăinaţi şi depărtaţi de cele sfinte care nu fac alt ceva decât să-l slujească pe Satan prin acţiunile lor.

Forţa Democrată

Săptămâna trecută au avut loc multe evenimente care ar putea creiona, în linii generale, nivelul de democraţie la care am ajuns noi. Asistând la mai multe conferinţe de presă şi fiind martor diferitelor atacuri de personalitate ale partidelor politice, pot să trag doar o singură concluzie: mai avem mult până la o democraţie veritabilă. Suntem cu toţii martorii multor mariaje politice, care durează doar câteva luni sau chiar săptămâni. Însă, sfârşitul lor este acelaşi ca şi al tuturor mariajelor de interese politice, un divorţ de idei şi principii.

Cel mai nou eveniment de genul acesta a fost alegerea consiliului din or. Rezina, care a avut loc pe data de 11 noiembrie a.c. Aceste alegeri au demonstrat din nou incapacitatea democraţilor de a-şi unifica forţele împotriva celui mai solid partid care ne guvernează la moment . Poate pe unii îi incomodează această situaţie, dar trebuie să recunoaştem că este realitatea în care trăim. Cel mai important lucru este ca puterea care guvernează în stat să manifeste iniţiativă în realizarea proiectelor care beneficiază viaţa omului simplu. Tot puterea ar trebui să se ocupe de soluţionarea problemelor cu care se confruntă publicul larg zi de zi.

Alegerile pentru primar din 3 iunie au demonstrat că or. Rezina este gata pentru o schimbare. Însă, repetarea alegerilor de consiliu au arătat contrariul: forţele democratice încă nu sunt în stare să respire sub o singură forţă unită. Încăpăţânarea şi interesele unor consilieri democraţi au readus puterea în mâna PCRM, care se desfătează văzând realizarea planului lor de acţiune. Acum întrebarea este, prin cine au venit comuniştii la putere? Prin oameni? Adevărat! Dar oamenii doar şi-au făcut alegerea lor. Era nevoie şi de o mobilizare a consiliului şi atât. Dar n-a fost să fie. Este o situaţie similară cu cea din Primăria mun. Chişinău, însă care s-a rezolvat cu success până la urmă. Cei de la Rezina n-au fost în stare să facă acest lucru, pentru că unul era prea democrat şi altul prea liberal. În consecinţă, ambii au oferit fotoliul partidului comunist. Vorba ceea: “Doi se bat şi al treilea câştigă”.

Se pare că astfel de evenimente au loc tot mai des în RM, nu doar în raioane, ci chiar aici, sub ochii noştri. De la 4 aprilie 2005 încoace, avem parte de tot mai multe surprize de genul acesta. (O fi existat şi interese!)

Recent, în cadrul unei conferinţe de presă dl. Petrache, preşedintele Uniunii Centriste din Moldova, a venit cu un mesaj bombă, zicând că ex-preşedintele RM, Petru Lucinschi, ar putea reveni în conducerea politică. Petrache a afirmat că Lucinschi pretinde la funcţia de preşedinte de onoare al coaliţiei PDS/PSD. După părerea mea, Petru Lucinschi a fost acel care a adus ţara în pragul sărăciei. Şi dacă a făcut acest lucru atunci, când ne era cel mai greu, neapărat va face şi acum, când ne este poate puţin mai bine. Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci cine se va face vinovat de toate? Oamenii, sau forţele democratice? Totuşi, cu privire la Lucinschi, sper să nu fie adevărat acest lucru.

Un lucru demn de menţionat pentru democraţia de la noi, este că, la iniţiativa PDS, au avut loc negocieri între partidele de opoziţie, în vederea consolidării şi colaborării lor la nivel local. La această discuţie au participat mai multe partide democratice.

Sper să se ajungă la o cooperare eficientă, unde să aibă de câştigat doar oamenii.

După cum am menţionat în alte rânduri, omul simplu are nevoie de un anturaj moral care îi oferă posibilitatea să poată lucra pentru un salariu bun, ca să-şi întreţină existenţa. De obicei, aceasta este prioritatea nr.1 pentru majoritatea oamenilor din zilele noastre şi motivul de bază pentru care oamenii merg la alegeri. Toţi îşi doresc o viaţă mai bună.

Se zvoneşte că până în 2009 ne aşteaptă multe surprize, şi la ce se referă unii politicieni când spun acest lucru, încă nu se ştie. Însă, dorinţa mea şi, cu siguranţă, a multora încă este crearea unei democraţii adevărate în Republica Moldova: o democraţie, aşa cum a fost ea percepută de la început; o democraţie, unde la bază stă Dumnezeu şi omul. Vă întrebaţi de ce? Simplu, pentru că Dumnezeu a creat omul. Nu există o forţă mai puternică şi mai bună decât aceasta. Dar, până aici nu ne putem lăuda cu o democraţie foarte puternică. Şi nu este doar părerea mea, aşa spun toţi. Această opinie, însă, ar trebui să trezească un semn de întrebare pentru toţi liderii politici. Însă, până îşi pun ei această întrebare, mai vedem ce ne va rezerva nouă democraţia până săptămâna viitoare.

Ion Druţă

Lenin mai există şi azi

S-au împlinit 90 de ani de la Marea Revoluţie Socialistă din octombrie. Şi fie mai în glumă, fie mai în serios, însă mai există oameni care celebrează acest eveniment şi în zilele noastre. Un exemplu în acest sens este însuşi Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, precum şi alţi oameni importanţi din partidul Comunist. Acest eveniment a fost celebrat şi de către liderii comunişti din alte state, cum ar fi Rusia şi Ukraina. Ce s-a întâmplat la această revoluţie, vom afla în cele ce urmează.

Pe 25 octombrie 1917, liderul bolşevic, Vladimir Ilici Lenin, şi-a condus revoluţionarii de stânga într-o revoltă aproape fară vărsare de sânge în Petrograd, capitala Rusiei. Acţiunea era orientată împotriva guvernului ineficient al lui Alexandr Kerenski. Cea mai mare parte a revoltei din Petrograd a fost lipsită de vărsare de sânge. Gărzile Roşii, conduse de bolşevici, au preluat controlul principalelor puncte din capitală, întâmpinând o slabă opoziţie din partea băştinaşilor. În cele din urmă, au luat cu asalt Palatul de Iarnă în noaptea de 24-25 octombrie – 6-7 noiembrie 1917. Asaltul condus de Vladimir Antonov-Ovseenko a fost pornit la ora 21:45, având ca semnal de pornire o lovitură de tun. Palatul era apărat de cazaci, batalionul de femei şi de cadeţi ( elevi ai unei şcoli militare). Palatul a fost cucerit în jurul orei 2:00 dimineaţa.

Ziua de 7 noiembrie a devenit data oficială la care se sărbătorea revoluţia. Istoria oficială din Uniunea Sovietică a descris evenimentele mult mai dramatic decât au fost în realitate. Filmele create sub controlul propagandei oficiale arătau o uriaşă năvală asupra Palatului de Iarnă şi lupte crâncene. De fapt, insurgenţii bolşevici au întâmpinat o rezistenţă redusă, astfel încât au putut să intre la pas prin poarta clădirii şi să o ia în stăpânire, fără prea multe eforturi.

Această dată marchează în istorie începutul “împărăţiei comuniste” care se extinde şi până astăzi, iar noi suntem martori ai “efectelor” acestei ideologii. Este vădit faptul că, dacă nu exista acel “7 noiembrie” şi “criza de nervi a lui Lenin”, atunci nici comunismul nu ne-ar mai fi guvernat ţara la momentul actual.

Surprinzător, dar adevărat! Partidul Comunist sau Bolşevic, cum i se mai spunea pe atunci, a reuşit să cucerească simpatia ţărănimii prin decretul asupra pământului.

Acest decret ratifica acţiunile ţăranilor care, de-a lungul şi de-a latul Rusiei, confiscau moşiile aristocraţilor şi ale chiaburilor şi le împărţeau între ei. Bolşevicii se prezentau ca fiind o alianţă de muncitori şi ţărani şi au eternizat această uniune prin însemnul secerii şi ciocanului ca stemă de stat pe steagul URSS.

Nimeni nu cunoştea urmările acestei puteri bolşevice, şi nimeni nici măcar nu putea să presupună ce luptă ideologică ducea Lenin, prizonierii căreia s-au făcut mulţi şi după moartea lui. După cum s-a văzut mai târziu, logica acestui ideolog s-a dovedit a fi antiomenească. A început cu evreii şi a terminat cu creştinii. Biblia îi numeşte pe aceşti oameni “înţelepţi ai acestui veac”, care nu fac nimic altceva decât să lupte împotriva înţelepciunii lui Dumnezeu.

Desigur, după o epocă împresurată cu trupuri omeneşti (aproape 40 mln. morţi), a început să dea rod şi pământul. Cu toţii ne amintim de anii 70 încoace când ni se pare că am trăit împărăteşte, având “pâine şi salam” la preţul de doar câteva copeici.

Acum, dragi prieteni, suntem de aproape şapte ani conduşi iarăşi de comunişti. Preşedintele are dreptate atunci când declară cu deplină convingere că nu mai sunt comuniştii de atunci, pentru că şi cel de-al doilea război mondial s-a sfârşit demult. Oamenii sunt alţii, dar stema şi ideologia au rămas în picioare.

Noi, cetăţenii, suntem cei care hotărâm soarta ţării noastre prin dreptul la vot acordat de Constituţie. Dacă majoritatea a ales comuniştii, atunci nu putem decât să respectăm decizia majorităţii. Singurul lucru care ne rămâne este să venim cu propuneri mai bune pentru următoarele alegeri.

Mai cred că în 2009 noi vom da startul schimbărilor spre bine în societate. Numai atunci vom putea face un echilibru între ce se vorbeşte şi ce se face.

Însă până una alta, Lenin mai există în politica noastră.

Ion Druţă

Mîntuirea – un dar pentru om.

Intervievat: Pastor Alexandru Malancea – Biserica “Sfînta Treime”

Interviu realizat de: Ludmila Deliu

L.D: Mulţi oameni nu ştiu ce înseamnă cuvântul mântuire. Ce înseamnă “mântuire” ?

A.M: Mântuire înseamnă mântuit de păcat, salvat de păcat. Poate şti un om dacă este salvat sau nu? Mulţi întreabă: “sunt eu mântuit sau nu?” Da, poţi. De exemplu eram odată la mare cu soţia mea, ea era pe un matras de scăldat şi s-a dus prea departe de mal. Valurile deobicei parcă vin spre mal, dar ele te i-au şi te duc departe în mare. M-am uitat şi nu o mai vedeam pe Ludmila, era foarte departe. La un moment dat eu a auzit-o strigând, am sărit în apă, am înotat până acolo şi am adus-o la mal. Ea ştie că a fost salvată sau nu? Da, sigur că ştie. Un om care a fost salvat, el ştie că a fost salvat. Psalmistul David după ce a căzut în păcat a spus: “Doamne dă-mi iară-şi bucuria mântuirii tale”. El ştia că a păcătuit şi şi-a pierdut bucuria, el scrie un psalm în care se vede că el tânjeşte după relaţia lui cu Dumnezeu. Um om care e salva, are o relaţie strânsă cu Dumnezeu, dar nu cochetează cu păcatul, nu continuă să trăiască în păcat chiar dacă accidental păcătuieşte. Mânuirea este ceva de care noi ştim şi avem nevoie de ea, însă nu este ceva care “eu vrea să fiu salvat, sau eu nu vrea să fiu salvat”. Când te-a cuprins harul lui Dumnezeu, atunci tu ai şansa de a fi salvat. În epistola lui Pavel către Efeseni capitolul 2 versetele 8 şi 10 spune aşa: “Prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă şi aceasta nu vine de la noi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte ca să nu se laude nimeni, căci toţi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune care le-a pregăt Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Dumnezeu a pus faptele bune la dispoziţia noastră, şi noi alegem într-o oarecare măsură să umbăm în ele sau să nu umblăm. Câteodată noi înăbuşim vocia lui Dumnezeu care ne cheamă fiindcă Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului spune Biblia, ci doreşte ca toţi să se pocăiască şi să fie salvaţi. O doamnă o dată s-a mărturisit în felul următor: “Am avut de toate, casă, soţ, maşina care mi-am dorit-o, afacere, dar într-o zi păcatul mi-a ruinat viaţa, mi-a luat soţul. Am rămas cu nimic. Atunci am zis: “Doamne, dacă exişti fă-mi dreptate”. Am mers pe la mănăstiri, diferite biserici, slujbe şi căutam ca Dumnezeu să-mi facă dreptate, dar nu căutam să-L cunosc pe Dumnezeu. Am mers în diferite locuri, dar nicăieri nu L-am găsit pe Dumnezeu, umblam pe drumuri şi îmi părea că-mi ies din minţi. Atunci am zis: “Doamne găseşte-mă Tu, căci eu nu Te pot găsi? După ce m-am rugat astfel, Dumnezeu m-a salvat, m-a vindecat sufleteşte şi mi-a dat bucurie.

Prin acest exemplu doresc să spun că mântuirea este ceva care Dumnezeu vine şi ne cuprinde cu harul Lui.

L.D: Salvarea despre care vorbiţi, este pentru fiecare om, sau nu?

A.M: Da, fiecare om are şansa să fie salvat de păcat. De unde ştim aceasta? Biblia spune clar în Evanghelia lui Ioan capitolul 3 cu versetul 16: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. “Oricine” ce înseamnă? Nu este exclus nimeni, ci oricine crede este salvat. Noi nu putem explica logic toate lucrurle ce ţin de credinţă, noi oamenii suntem limitaţi, însă ceea ce ştim este ceea ce spune Biblia că oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. Deci baza iertării iertării noastre, baza salvării noastre este jertfirea lui Hritos pe cruce. Fiecare om are în El, legea conştiinţei pusă de Dumnezeu în El. Despre aceasta este scris în Romani capitolul 1 cu versetul 19: “Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei (adică în noi), căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În conştiinţa fiecărui om este ideea desrpe Dumnezeu şi este setea după Dumnezeu ca şi într-un copil ideea de părinte, dorinţa după mama. Nici un animal nu am văzut să se închine şi să tânjească după o relaţie cu supranaturalul, numai omul caută să-şi facă diferite filosofii, religii inventate. Dar Domnul Isus spune: “Eu sunt calea adevărul şi viaţa, nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Singura cale de al găsi pe Dumnezeu este tot prin Dumnezeu. Deaceea, Dumnezeu s-a făcut om ca noi să avem acces la El, S-a coborât la nivelul nostru ca să ne ducă la nivelul Lui. Altfel nu putem ajunge la Dumnezeu, căci în Romani 3:23 spune: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Toţi oamenii din cauza păcatului au căzut de la Harul lui Dumnezeu. Omul ştie când cade în păcat fiindcă are legea conştiinţei şi ştie cînd îl găseşte pe Dumnezeu. Oamenii au nevoie de mântuire.

L.D: Fiincă există o astfel de mântuire, de ce oamenii ajung să fie indiferenţi faţă de mânuire?

A.D: Din cauza că oamenii au anumite aşteptări şi nu se întâmplă după aşteptările lor şi după felul lor de a gândi. Unii oameni zic că nu există Dumnezeu, alţii spun că nu cred în Dumnezeu, eu sunt Dumnezeul meu. Deci unii oameni sunt neglijenţi,iar neglijenţa este păcat şi din cauza aceasta Dumnezeu îi lasă în “voia minţii lor blestemate” după cum spune Biblia, însă oricum Dumnezeu creează o ambianţă în care oamenii să vadă bunătatea lui Dumnzeu. Biblia spune aşa: “nu vezi că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă”. Tot ce a creat Dumnezeu în jurul nostru este pentru ca omul să aibă convingerea că Dumnezeu există, dar omul nu vrea să-şi cunoască Creatorul. Aceasta este problema omului.

L.D: Există deosebire între omul religios şi omul mântuit?

A.M:O altă problemă a mântuirii sau a salvării este că oamenii nu crede cu adevărat în viaţa veşnică. Oamenii dacă ar crede că există cu adevărat viaţa veşnică ar trăi viaţa altfel. Oameii de mult ori i-au religia ca un supliment nu ca ceva de care au nevoie. Unii oameni i-au religia ca o cârjă şi multe religii sunt doar cârje, dar credinţa creştină este mai mult decât o religie. Credinţa creştină este o relaţie personală cu Dumnezeu. Cu toţii ne rugăm rugăciunea “Tatăl nostru care eşti în ceruri…”. Când declarăm prin rugăciunea nostră că el este Tatăl nostru din ceruri, noi trebuie să credem că într-adevăr El este Tatăl nostru ce ţine universul şi nimic nu se întâmplă fără voia lui inclusiv viaţa mea. Unii spun că noi la judecată vom şti dacă suntem mântuiţi sau nu, dar nu este adevărat, ci putem să cunoaştem aceasta aceasta acum.

L.D: Fiindcă aţi spus despre Sfânta Evanghelie, un om mântuit trebuie să citească Biblia sistematic?

A.M: Biblia îl numeşte pe omul mântuit, un om născut din nou şi aşa cum un bebelul are nevoie de lapte iar apoi de mâncare mai tare tot aşa şi un om salvat a trecut la un fel de viaţă nouă, el are nevoie de hrana spirituală. Hrana spirituală nu sunt cârjele religioase sau altceva, ci cel mai consistent rezervor cu vitamine spirituale este Sfânta Scriptură. Oamenii trebuie în fiecare zi să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu ca să poată trăi viaţa ca un creştin adevărat. La Apocalipsa 3:20 Isus spune aşa:

“Iată eu stau la uşă şi bat dacă aude cineva glasul meu şi deschide

voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.”

Dumnezeu stă la inimii şi bate, dar nu toţi au harul să audă. Pe Dumnezeu nu-L poţi auzi oriunde ci într-o biserică, într-un loc de închinare. Sfinţenia lui Dumnezeu nu poate fi acolo unde este stricăciune şi dezmăţul. Aceasta trebuie să înţeleagă oamenii de azi. “